Conținut web

Continut website

Cum arată conținutul bun pentru website?

 

Într-un articol anterior scriam despre modul în care utilizatorii de Internet mai degrabă scanează online, decât să citească și despre diferențele dintre conținutul scris pentru website și articolele în format Cu sens sau fara sens? Continut sa fie!print. În afară de formatul unui articol și de știrea inversă, trebuie să furnizăm informații relevante și cu un ton abordabil pentru cititori, potențiali clienți până la urmă.

 

Care sunt trăsăturile unui conținut website relevant pentru utilizatorii de Internet?

 

Uzabilitatea- accesibilitatea

Articolul trebuie să poată fi citit de o categorie cat mai largă de cititori, de la persoane cu dizabilități până la persoanele care au conexiune slabă la Internet sau cele care citesc conținutul pe mobil.

 

Relevanța

Pe de o parte, conținutul trebuie să se încadreze în tematica website-ului și să ofere informații care să fie puse în context. Un exemplu concret, dus la extrem: pe un website cu articole de petshop, nu își are locul conținutul despre produse de coafură de femei, chiar dacă vorbim despre coafură și îngrijire în ambele cazuri. Pe de altă parte, trebuie să fie relevant prin informațiile oferite. Luând același exemplu, este evident că un utilizator care a căutat sampon pentru câini, va părăsi instantaneu website-ul văzând că este vorba despre un șampon pentru volum.

Utilitatea

Articolul trebuie să ofere utilizatorilor de Internet informații care să le aducă un plus de informații valoroase care să îi ajute fie în activitatea lor, dar care, în mod clar să îi ajute în decizia lor de cumpărare. Întrucât utilizatorii de Internet au evoluat vor articolul trebuie să fie pur informativ, fără tente de advertorial sau publicitare.

Spre exemplu, aveți un gadget, cu o nouă tehnologie. Mai practic este să scrieți despre modul în care funcționează această nouă tehnologie, ca cititorul să înțeleagă cum poate beneficia de noile caracteristici, decât să scrieți conținut laudativ, fără ca utilizatorul să înțeleagă de ce este atât de deștept echipamentul.

Acuratețea

Acuratețea conținutului se referă la ambele aspecte: atât la corectitudinea din punct de vedere gramatical, dar mai ales la acuratețea informațiilor pe care le furnizați în articol. Vă scriam mai sus exemplu gadgetului. În cazul în care furnizați informații eronate, vă decredibilizați, iar articolul are efect de bumerang.

Vocea autorului

Este de fapt vocea companiei și trebuie să aibă, pe cât se poate, un caracter unitar. De cele mai multe ori linia de comunicare, vocea, este dată de profilul de activitate a companiei. Întrucât pe Blog sunteți într-o formă de comunicare liberă și neoficială cu publicul vostru, potrivită ar fi o abordare prietenească non-formală.

Această abordare nu se aplică, spre exemplu, la instituțiile de stat și firmele de consultanță sau B2B. Nu este 100% valabil, recent un post ironic al ANAF a devenit viral pe Internet, la fel și pamfletul unui website de avocatură. Mai există și situația în care proprietarul site-ului decide o voce rece- impersonală, iar atunci e necesar să îl adopți. După cum spuneam cu altă ocazie, nu există rețete universal valabile. Totuși, un ton unitar nu dăunează!

 

Acestea sunt trăsurile conținutului unui website, al unui blog, din punct de vedere al informației. Ca un articol să fie citit, mai înainte de toate trebuie să fie ușor de găsit. Astfel, într-un articol viitor voi scrie despre cuvinte cheie și relevanța acestora pentru SEO (search engine optimization) și cum găsești echilibrul între relevanță și optimizarea cuvintelor cheie, ca un articol web să nu devină o salată de cuvinte fără noimă.


Dacă pe măsură ce îmi citeai  articolul ți-ai dat seama că ai nevoie de mai mult conținut pe site, trimite-mi un mail sau dă-mi un telefon și stăm de vorbă despre vocea și conținutul web pentru compania ta!


 


 


 


 


 


 

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather