Agentie de marketing digital. ✔ Cursuri marketing✔Consultanță digital marketing. ✔Content writing ✔ Copywriting✔

Compensare fond solidaritate

Cum functioneaza compensarea cu Unitate Protejată (UPA) prin fondul de solidaritate socială?

Cum să beneficiezi de servicii de comunicare online și conținut gratuit?

 

Ce este Unitatea Protejată?

 

Unitate Protejată (UPA) este o entitate economică (societate comercială, ONG, atelier ) care are 30% dintre angajați persoane cu dizabilități.

Care sunt sumele pe care le puteți compensa prin Unitate Protejată?

Potrivit Legii 448/2006, prin parteneriatul cu Unitate protejata (UPA), se pot deduce o suma egala cu 4%* număr mediu de angajați*salariul minium pe economie la data facturării.

Salariatii cu normă parțială vor fi luați în calcul conform procentului lor de contribuție. 

 

Care e procedura de compensare contabilă a fondului de solidaritate socială (L 448/2006) pentru Unitate Protejată Autorizata (UPA)?

Sumele datorate la bugetul de stat în contul, asa numitului fond de handicap, pe care noi l-am numit Fond de Solidaritate Socială se calculează la finalul fiecărei luni salariale potrivit formulei de mai sus. Aceasta se declară în formularul 100, iar în cazul colaborării cu o unitate protejata cuantumului datorat  se stinge. În cazul în care facturile lunare în baza parteneriatului cu Unitate Protejată depășesc taxele care trebuie plătite, sumele se reportează în  luna ulterioară. 

Legea 448/2006 a fost elaborată pentru a proteja și încurajare încadrării în muncă a persoanelor cu dizabilități.

 

Notă. ”Fond handicap” este o expresie existentă și uzuală pentru a descrie sumele ce derivă din parteneriatele cu Unități Protejate. Pe website,  veți  identifica cunatumul aferent acestui tip de parteneriat  drept sume aferente legii 448/2006 sau ”fond de solidaritate”. 

Care sunt planurile noastre ca Unitate Protejată, puteți vedea aici. 

 

Pentru o potențială colaborare, nu ezitați să ne contactați! 

by
Exit mobile version