– etica, bune practici și bunul simț
Pornesc de la o situație concretă, unde practic, unde, în loc să spun că „nu mă bag”, mi-am dorit să ajut cu sfaturi pe cineva care dorea să promoveze un domeniu de tipul banii sau viața (Your Money, Your Life YMYL) singur. Am dat doar direcții să facă singur, ceea ce ce poate a creat confuzii, de aceea postez articolul pentru oricine interesat.
Asta cu atât mai mult că tot văd tot felul de afaceri de gen, așa că o să las online abordarea mea și, da, că nu mă bag în domenii precum credite, asigurări, investiții, suplimente etc, exclusiv dacă am autoritatea și expertiza autorului implicată serios, care să valideze prin bune practici serviciile, produsele sau orice ar fi din domeniul financiar sau sănătate.
Partea umană a domeniului banii sau viața, dincolo de algoritmi
Când aud „Your Money or Your Life”, eu nu mă gândesc prima dată la SEO. Mă gândesc la omul care caută la 23:40 „durere în piept ce fac”, la omul care caută „credit ipotecar fix sau variabil” și la omul care vrea să înțeleagă „ce drepturi am dacă…”. În minutele alea, informația nu e doar informație. E o decizie. Și, uneori, e liniște sau, mai rău, dezinformare.
De aici vine și „greutatea” și , mai ales, responsabilitatea promovării pentru YMYL: nu promovezi doar un site sau o aplicație, ci o promisiune implicită că ai avut grijă de adevăr, de nuanțe și de consecințe. În Google, LinkedIn și Meta, principiul e același: platformele tind să fie mai atente când miza pentru utilizator e mare. Doar că fiecare îl aplică prin alte mecanisme.
Ce înseamnă YMYL (banii sau viața) și de ce e tratat altfel
Google folosește termenul YMYL pentru teme care pot afecta sănătatea, stabilitatea financiară, siguranța oamenilor sau bunăstarea societății. În ghidul pentru content de calitate, apare explicit ideea că pentru astfel de pagini se aplică standarde superioare, pentru că paginile slabe pot face rău.
Domenii YMYL
În această zonă intră, de obicei, conținut medical (inclusiv sănătate mintală și tratamente), conținut financiar (credite, investiții, asigurări), conținut juridic sau civic (drepturi, legislație, informații despre instituții), plus alte subiecte cu risc de „a induce în eroare” în mod periculos.
Și mai e un detaliu important, mai ales în 2026: căutarea devine tot mai „rezumată” prin funcții AI, iar discuțiile despre riscul de informație greșită (în special pe sănătate) sunt foarte vizibile. Asta pune și mai multă presiune pe surse vizibile, verificabile și responsabile.
Google – unde contează E-E-A-T și „helpful”
În Google, YMYL nu e o etichetă lipită pe fruntea site-ului, ci un context în care algoritmii și evaluarea calității devin mai stricte. Google vorbește despre conținut „helpful, reliable, people-first” și leagă evaluarea de E-E-A-T (Experience, Expertise, Authoritativeness, Trust).
Dacă aș traduce asta pe românește, pe stilul meu, sună așa: Google vrea să vadă că nu ai scris ca să „te vadă Google”, ci ca să ajuți omul. Iar pe YMYL, ajutorul ăsta înseamnă: explicații clare, limite asumate, surse, autor identificabil și o structură care nu împinge omul spre o concluzie sau decizie riscantă.
Folosești sau nu AI în content?
Aici intră două nuanțe despre utilizarea AI, pentru că știu că te interesează. Google spune că nu penalizează automat conținutul generat cu AI; ci, mai degrabă, contează calitatea și utilitatea. Dar atrage atenția că generarea „pe bandă” fără valoare adăugată poate intra în zona de spam (scaled content abuse).
Ce funcționează, în practică, pentru YMYL în Google, fără să transformi fiecare articol într-o disertație
- Mai bine scrii mai puțin, dar mai bine și mai util pentru oameni
- îți afișezii autorii și competențele lor (sau experiența reală, când e relevant).
- Neapărat să ai „despre noi”, „contact”, politici și termeni la vedere
- Actualizezi materialele sensibile să fie cât mai etic posibil descrise;
- faci diferența între informație generală și recomandare personalizată.
Și, la final, dar nu la urmă, când spui ceva care poate schimba o decizie (un tratament, o investiție, o interpretare legală, o decizie financiară), îi dai omului și contextul: când e cazul să ceară ajutor de specialitate, ce riscuri există, ce alternative sunt.
LinkedIn e despre credibilitate profesională și reguli la colectarea de date
Find un canal profesional, LinkedIn e un spațiu unde „cine ești” contează la fel de mult precum ce spui. Aici, încrederea se construiește din profil, din istoricul tău, din felul în care prezinți informația și din dovezile pe care le aduci.
Linkedin și promisiunil umflate cu pompa
Chiar dacă nu se numește YMYL, tot unul e, doar că filtrul e mai social-profesional și se urmărește dacă promiți prea mult, dacă simplifici agresiv, dacă „suni” ca un vânzător de miracole sau îmbogățiri senzaționale, oamenii te taxează repede. Iar platforma, la rândul ei, are politici și reguli pentru reclame și colectarea de date.
Date personale, transparențp și consimțământ ca repere de încredere.
Pe partea de ads, LinkedIn arată explicit că advertiserii sunt responsabili de respectarea legilor de confidențialitate și protecția datelor și menționează cerințe legate de transparență și consimțământ pentru tracking.
Iar pentru Lead Gen Forms există o cerință foarte practică și foarte „de aici nu negociezi”: trebuie să incluzi un URL de politică de confidențialitate și să explici cum vei folosi datele colectate.
Asta înseamnă că, dacă promovezi YMYL pe LinkedIn, partea de conținut e doar jumătate din ecuație. Cealaltă jumătate e infrastructura de încredere. Iar eu văd asta dincolo de pagini explicite, proces transparent, politici vizibile, o promisiune realistă pentru oameni. În special dacă vinzi servicii financiare, consultanță, produse de sănătate sau o aplicație care procesează date, LinkedIn te împinge (și bine face) spre transparență.
Meta e despre distribuție, politici de ads și zonele sensibile
În Meta (Facebook/Instagram), YMYL (banii sau viața, iarăși, chiar dacă nu se numește așa) se vede pe două paliere: conținutul (ce ai voie să spui și cum) și ads (ce ai voie să promovezi și ce condiții ai). Meta are Advertising Standards și reguli pentru experiențe sigure, iar advertiserii au obligații privind modul în care folosesc datele din campanii.
Dacă vorbim despre lead-uri (formulare), aici e interesant: în documentația Meta despre Lead Ads cu Instant Form, politica de confidențialitate apare ca opțională/recomandată și Meta îți oferă câmpul în care o poți adăuga.
Chiar dacă tinzi să zici „ nu e neapărat e obligatorie. Ce mare brânză?”, recomandarea mea practică e să te porți ca și cum ar fi obligatorie, mai ales în UE. De ce? Pentru că, dincolo de platformă,avem legislația GDPR și așteptările utilizatorilor.
Și încă ceva: dacă promovezi teme sensibile, reclamele cu promisiuni tari, rezultate garantate sau formulări care împing fric sau cumpărare neetică, tind să aibă viață grea. Uneori nu e vorba doar de respingere, ci și de costuri mai mari și distribuție mai slabă. Nu pentru că Meta „nu te place”, ci pentru că experiența utilizatorului și riscul de înșelare sunt luate în calcul tot mai atent. Sau, cel puțin, așa declară.
Ce se întâmplă când promovezi o aplicație cu conținut generat AI, fără politică de confidențialitate
Aici, sincer, nu mai vorbim doar despre „ar merge mai bine dacă…”, ci despre riscul să nu meargă deloc sau să meargă prost, cu efecte pe termen lung, mai ales când colectezi foarte multe date ce intră sub incidența GDPR.
App Store
Când e un app clasic, dacă aplicația ajunge în magazinele de aplicații, politica de confidențialitate e obligatorie. Apple cere un URL de politică de confidențialitate public accesibil pentru aplicații în App Store Connect (și îl tratează ca „required”).
Google Play
Google Play are cerințe legate de „User Data” și spune că aplicația trebuie să publice o politică de confidențialitate care, împreună cu dezvăluirile din aplicație, explică ce date colectează/transmite aplicația, cum sunt folosite și cu cine sunt partajate.
Date personale sensibile (sănătate și finațe) și încrederea
În al doilea rând, dacă aplicația ta are conținut generat cu AI și, posibil, procesează informații sensibile (mai ales dacă e în YMYL: sănătate, bani, legal), absența politicilor creează o fisură de încredere dincolo de politici și alte chestii, o fisură de încredere a utilizatorului. Omul se întreabă, pe bună dreptate: „Ce se întâmplă cu ce scriu aici? Se stochează? Se folosește la antrenare? Se trimite cuiva? Pot șterge?” Dacă tu nu răspunzi transparent, o va face imaginația lui. Și imaginația, în 2026, e deja antrenată pe scandaluri cu date.
În al treilea rând, în UE, transparența privind prelucrarea datelor e un principiu de bază în cadrul GDPR (nu intru în consultanță juridică, dar ca direcție de bun-simț: trebuie informare, temei, drepturi, contacte, retenție etc.). Comisia Europeană descrie cadrul GDPR ca sistemul principal de protecție a datelor în UE.
Și acum, partea care doare direct, dacă nu te interesează de compliance. Pierzi conversie. Pentru că în orice campanie utilizatorul are un moment de analiză: „ce câștig, ce pierd?”. Omul e aproape să apese „Instalează/ Aplică/ Completeaza șa” sau să-ți lase emailul și multe alte date personale, fix atunci, caută un semn că e în siguranță. În YMYL, semnul ăsta e și mai important.
Mai simplu, potrivit pentru realitatea de marketing: politica de confidențialitate e una dintre paginile care nu vinde direct, dar fără de care nu ai credibilitate. Mai mult, pentru că e obligatorie, la o dispută legală ai putea pierde.
Cum le legi pe toate trei considerând oamenii, etica și buna practică
Dacă ai un proiect YMYL, personal văd etic și uman așa:
În Google, construiești imaginea de expertiză prin conținut solid. Pagini evergreen, ghiduri, explicații, comparații cu criterii clare, plus autori și surse. E locul unde omul vine cu o întrebare și vrea un răspuns care nu îl păcălește.
În LinkedIn, construiești autoritatea umană: arăți cine ești, cum gândești, unde ai limite, ce ai învățat. Aici, „E-E-A-T” (oricum s-ar numi el în Linkedin) se simte în felul în care te prezinți și în felul în care îți asumi afirmațiile, iar când colectezi date prin formulare, ai site-ul sau aplicația pusă la punct (inclusiv politica de confidențialitate).
În Meta, construiești distribuția și relația. Educi prin informații scurte și digerabile, mai ales video, spui ce contează transparent, duci oamenii spre resursele mari (site, ghid, aplicație), iar în ads rămâi atent la formulări, la promisiuni și la transparență. Dacă folosești formulare, eu aș pune politica de confidențialitate la vedere chiar dacă e „opțională”, pentru că în practică îți scade suspiciunea și îți crește calitatea lead-ului. Mai mult, creștere încrederea omului care dă cu cardul.
În loc de concluzie
YMYL, banii sau viața,e în esență, despre grijă. Grijă pentru omul care citește, pentru decizia pe care o ia și pentru urmele pe care le lași (date personale, promisiuni, recomandări). Google, LinkedIn și Meta au instrumente diferite, dar sensibilitatea e una singură și anume, când miza e mare, încrederea devine moneda principală.
Iar dacă promovezi o aplicație sau site cu conținut generat AI, fără politici, fără transparență și fără un minim cadru de confidențialitate, nu e doar o problemă de „reguli”. E o problemă de relație. În YMYL, relația asta e totul pentru că, până la urmă, clientul, cel care scoate cardul, este Încă un om.
Resurse:
https://developers.google.com/search/docs/fundamentals/creating-helpful-content
https://www.linkedin.com/help/linkedin/topic/a3037
https://transparency.meta.com/policies/ad-standardshttps://www.facebook.com/business/help/761812391313386?id=735435806665862
Vezi și :
Sursa foto: pexels.com
by 