Este marketing-ul prin continut noul SEO

Conţinutul rege

Este marketing-ul prin conţinut noul SEO?

Când conţinutul e rege,  autenticul e prinț și îi urmează la tron

 

Marketing prin conţinut. Inbound marketing

Ce este marketing-ul prin conţinut (content marketing)?

Este acea formă de marketing prin care conţinutul publicat şi distribuit atrage şi păstrează vizitatori, potenţiali procesul SEO include content writing. Acum mai mult si mai bun!clienţi. În timp ce marketing-ul tradiţional este deranjant ( spre exemplu un agent de marketing direct  care te sună să îţi povestească despre un panaceu universal şi te întrerupe când ţi-e lumea mai dragă), marketing-ul prin conţinut  atrage clienţii spre afacerea ta  prin conţinutul  website-ului sau blogului, distribuit pe canalele social media.

Conţinut reprezintă toate formele posibile publicabile: text, fotografie, infographics, video, prezentări, white papers (documentaţii), studii de caz, analize, animaţii etc.

Inbound Marketing

Astfel, subliniind că marketingul prin conţinut atrage clienţii spre afacerea ta, ajungem la inbound marketing.  Potrivit experţilor şi iniţiatorilor în domeniu, cei doi termeni tind să se suprapună. O diferenţiere ar apărea în cazul evenimentelor organizate ca formă de inbound marketing, evenimente care se desfăşoară într-un mediu fizic, dar au rolul de a atrage publicul. Până la urmă, chiar şi  demersurile de promovare a unui eveniment încep şi se termină  online, aşadar  revenim la conţinut.

Planificarea conţinutului

Pentru eficienţă, planificarea conţinutului  este importantă ca site-ul tău să atragă publicul dorit. Nu poţi scrie pe un website despre mere, ca în final să te aştepţi să vinzi castraveţi; după cum nu te poţi aştepta ca rezultatele să vină peste noapte şi site-ul să îţi apară site-ul pe prima pagină în căutările Google, după un singur articol.  Ca site-ul să atragă, trebuie să scrii articole des, consistent şi pentru publicul tău. Altfel spus, planificare, muncă, transpiraţie şi inspiraţie!

Calitatea conţinutului este esenţială, iar articolele bune funcţionează în două direcţii: pe de o parte cititorul- vizitatorul tău este mai informat, apreciază website-ul şi revine. Pe de altă parte, de când au apărut ultimii algoritmi Google, să îndeşi cuvinte  cheie pe o pagină nu mai reprezintă  o soluţie simplă, uşoară şi eficientă ca website-ul să îţi apară în primele căutări.

Buyer Personas

Există şi un aspect de bun simţ în toată această poveste: clienţii tăi sunt oameni, persoane (pionierii în domeniu i-au intitulat Buyer Personas) nu motoare de căutare. Pe de o parte, aceşti oameni cumpără produse şi servicii, nu cuvinte cheie. Pe de altă parte, utilizatorii pe Internet sunt din ce în ce mai informaţi şi au foarte multe canale unde să-şi exprime opinia, iar un articol superficial, de dragul de a bifa că ai făcut-o şi pe asta, ţi-ar putea atrage comentarii negative.

Este content marketing o formă de SEO (search engine optimization)?

Din toate aspectele descrise pot  stârni confuzia şi ajungem la întrebarea: este content marketing o formă de SEO (search engine optimization)? Poate fi considerat o bună parte din SEO.  Un website funcţional continuă să conteze foarte mult, la fel de mult ca optimizarea acestuia.  Acestea vin ca o formă de plus confort pentru clienţii tăi, dar pentru a-i atrage şi menţine pe acel website trebui să le dai motiv prin conţinut nou şi de calitate.  Ca o concluzie, da poate fi considerat o parte a procesului SEO sau poate chiar principala modalitate de optimizare în căutări.

În timp ce pe plan local se mai practică numărarea cuvintelor dintr-un articol, în special al celor considerate cheie,  la nivel global, marile companii devin publishers (editori). Recent, Marriott a devenit editorul unei reviste, în curând alte companii îi vor păşi pe urme, dovadă că metoda content writing funcţionează.  De fapt, se anticipează ca viitorul articolelor  va aparţine companiilor.

Dacă până acum m-am referit la  articole pe propriul site, linkbuilding-ul nu stă cu mult diferit.  Listarea site-ului în 1000 de directoare nu mai dă roade, în schimb articolele externe de calitate pot fi o formă eficientă SEO, chiar mai mult, de comunicare online.

Până la urmă, ce înseamnă conţinut de calitate?

Înseamnă conţinut unic, documentat, antrenant, din care cititorul să înveţe ceva despre domeniul sau produsele tale, să se bucure sau se amuze citindu-l, să îi fie folositor. Spre exemplu, dacă aţi ajuns să citiţi această întrebare, înseamnă că am făcut o treabă bună şi v-am furnizat  conţinut de calitate.

Ce fac  dacă nu mă pricep la scris?

Ai toate motivele, afacerea ta face cu totul şi cu totul altceva, noi ne ocupăm de promovarea online prin conţinut a afacerii tale.

Dacă simţi că  site-ul tău, articolele lui,  au nevoie de  operaţie estetică şi funcţională, contactează-ne, noi îţi planificăm  şi scriem conţinutul!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather